DOLIU URIAȘ ÎN FOTBALUL ROMÂNESC: A MURIT EMERIC IENEI
Într-o zi marcată de profunzime și tristețe, fotbalul românesc își plânge pierderea una dintre cele mai emblematice figuri. Emeric Ienei, antrenorul care a scris istoria sportului românesc prin câștigarea Cupei Campionilor Europeni în 1986, a trecut în neființă miercuri, 5 noiembrie 2025, la vârsta de 88 de ani. A murit la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, unde fusese internat din cauza unui grav accident de sănătate, agravarea stării sale survenind după o pneumonie severă, confirmată de medici ca fiind cauza decesului.
Sora sa a vorbit despre moartea lui Ienei ca despre un moment ce îndoliat o națiune întreagă. Vestea dispariției sale a adus în prim-plan momentele glorioase din cariera sa, amintind de trofeele obținute și de impactul său asupra generațiilor de jucători și fani. Născut pe 22 martie 1937, la Agrișul Mic, județul Arad, Emeric Ienei a fost un nume căutat nu doar pe terenul de fotbal, ci și în sufletele celor care au trăit alături de el povestea fotbalului românesc.
DE LA UTA ARAD LA GLORIA DIN GHENCEA
Panelul carierei sale a început modest, ca junior la Flamura Roșie, evoluând apoi pe terenurile românești. În 1955, își făcea debutul ca senior, iar doi ani mai târziu, în 1957, Ienei s-a alăturat Stelei București, unde va deveni legenda, jucând între 1957 și 1969. Timp de 12 ani, a combinat talentul cu o etică de muncă deosebită, disputând 259 de meciuri și marcând 7 goluri. A câștigat cu Steaua trei titluri de campion și patru Cupe ale României. Stilul său elegant și calmul de pe teren l-au catapultat în rândul celor mai apreciați jucători, fiind cunoscut ca un mijlocaș defensiv cu abilități rare de control al jocului.
După o carieră de jucător apreciată, Ienei a evoluat și în străinătate, reprezentând echipa Kayserispor din Turcia. Cu toate acestea, contribuția sa în fotbalul românesc abia începea, iar destinul lui avea să se contureze și mai clar în anii care au urmat.
APOGEUL ÎN 1986: TRIUMPHEM DE LA SEVILLA
Anul 1986 avea să devină o piatră de hotar nu doar pentru cariera lui Ienei, ci și pentru întreaga națiune. Sub conducerea sa, Steaua București a câștigat Cupa Campionilor Europeni, devenind prima echipă din estul Europei care reușea această performanță. Meciul de la Sevilla, împotriva celor de la FC Barcelona, a rămas în istorie ca un moment de referință, iar victoria dramatică, obținută după un duel la penalty-uri, a reafirmat poziția României în fotbalul mondial. Portarul Helmuth Duckadam a devenit un nume de legendă, apărarea sa magistrală a devenit cântecul de leagăn al triumfului de la Sevilla. Imaginea lui Ienei ridicând trofeul este una ce va rămâne întipărită în memoria colectivă.
După acest succes, Emeric Ienei a fost numit selecționer al echipei naționale a României, misiune pe care a îndeplinit-o cu demnitate și profesionalism. Sub conducerea sa, naționala a reușit să se califice după o pauză de două decenii la Campionatul Mondial din Italia în 1990. Că totul a fost un rezultat al determinării sale, ceea ce a dus la recunoașterea meritelor sale, fiind decorat ulterior cu Ordinul „Meritul Sportiv” și avansat la gradul de general de brigadă.
UN GENTLEMAN AL FOTBALULUI ROMÂNESC
În afara terenului, Emeric Ienei s-a distins nu doar ca un mare antrenor, dar și ca un exemplu de modestie și bunătate. A trăit o viață liniștită la Oradea, alături de soția sa, Ileana Gyulai-Drîmbă, o renumită scrimeră, până la trecerea acesteia în neființă în 2021. După moartea sa, astăzi, fotbalul românesc își pierde nu doar un antrenor de prestigiu, ci o parte din identitatea sa.
Emeric Ienei a fost un simbol al excelenței, un profesionist în adevăratul sens al cuvântului, iar imaginea sa va rămâne pentru totdeauna asociată cu fotbalul românesc. A lăsat în urmă nu doar trofee, ci și un patrimoniu emoțional intangibil, care va continua să inspire generații întregi. Rămâne de la Ienei un mesaj clar – sportul trebuie să fie sărbătorit cu demnitate, respect și dragoste.
În memoria lui Emeric Ienei, să ne reamintim nu doar trofeele câștigate, ci și lecțiile de viață pe care le-a transmis celor din jur. Dumnezeu să-l odihnească!
