Răscoala Iranienilor: Între Aspirații și Realitate
Declarațiile lui Donald Trump sugerează o oportunitate rară pentru iranieni. El a descris momentul actual ca fiind „ora voastră de libertate”, în contextul în care avioanele americane și israeliene bombardează orașele iraniene și compusul liderului suprem al țării. Trump a îndemnat populația să profite de slăbiciunea regimului, în speranța că aceștia vor prelua puterea. Această abordare lasă însă loc de întrebări profunde: chiar vor avea iranienii curajul să se ridice împotriva conducătorilor lor?
În ultimele decenii, populația iraniană a manifestat un sentiment puternic de frustrare față de regimul Islamic, organizând numeroase proteste. Aceste demonstrații, însă, au fost adesea reprimate cu o violență extremă din partea autorităților. De exemplu, în decembrie 2022 și ianuarie 2023, sute de mii de oameni au ieșit în stradă până când forțele de securitate au reacționat brutal, ucigând mii dintre ei. Acum, cu bombardamentele care vizează structuri esențiale ale guvernului, inclusiv eliminarea liderului suprem Ali Khamenei, administrația Trump mizează pe o reacție decisivă din partea populației.
Dar, conform opiniilor exprimate de experți și politologi, posibilitățile ca această strategie să conducă la o răscoală reușită sunt extrem de îndoielnice. Istoria ne arată că campaniile aeriene, de cele mai multe ori, nu au dus la schimbări de regim, iar Iran dispune de organe de represiune bine înrădăcinate care au experiență în suprimarea rebeliunilor. De asemenea, iranienii, deși dornici de o viață mai bună, se confruntă cu o opoziție politică fiabilă și fragmentată, care îngreunează orice posibilitate de organizare pentru a profita de un moment de slăbiciune al regimului.
Exemplul Irakului din 1991, când președintele George H.W. Bush a îndemnat poporul irakian să se ridice împotriva lui Saddam Hussein, este ilustrativ. Aşa cum s-a întâmplat atunci, iranienii ar putea fi prea speriați pentru a protesta în urma atacurilor declanșate de SUA și Israel, lăsându-se intimidați de puterea represivă a statului. Chiar dacă simt un puternic dezgust față de regimul actual, este puțin probabil ca să se alăture unei revolte sub umbrela intervenției externe, temându-se că aceasta le-ar putea întări simțul naționalist în fața inamicilor externi.
Există, desigur, și iranieni care ar putea să răspundă pozitiv apelului lui Trump, dar aceștia s-ar putea confrunta cu dificultăți imense. Regimul are resurse și capabilități semnificative pentru a descuraja sau reprima demonstrațiile, având în vedere experiența sa acumulată în anii de conflict. Astfel, va fi extrem de complicat să se realizeze o coordonare eficientă între diversele facțiuni de opoziție, având în vedere învrăjbirea dintre acestea.
În plus, exemplele de succes în utilizarea forței aeriene pentru a demola dictaturi sunt excepții, nu reguli. Campania NATO în Libia care a dus la căderea lui Muammar al-Gaddafi este un caz izolat, iar acest precedent optimist nu se poate aplica fără a lua în considerare contextul specific al Iranului. Compoziția socială, politică și economică a poporului iranian este diferită, iar condițiile de mobilizare sunt adesea absentă.
În concluzie, chiar dacă atacurile americane și israeliene împotriva liderilor iranieni devin tot mai frecvente și audiente, este, totuși, o perioadă incertă. Intențiile externe de schimbare a regimului s-ar putea să nu se alinieze cu voința și realitățile interne ale iranienilor. Ceea ce urmează ar putea fi o perioadă de instabilitate, confuzie și frică mai degrabă decât un moment de triumf și reorganizare socială menționată de analizele optimiste. Cei mai mulți ar putea, pur și simplu, să se concentreze pe supraviețuire.
